Dimineata care nu se va sfirsi

9 mins read

“Ciprian Mega: Nu sunt cineast. Sunt doar preot. E singura responsabilitate pe care mi-o recunosc şi pe care mă străduiesc să mi-o asum. Filmul e, pentru mine, un fel de continuare a predicii, o propovăduire dincolo de amvon.”

                                      “Eu nu cred in Dumnezeu”.
“Dar in tine creDimineata_frm_30-768x432zi?” vine intrebarea preotului dupa citeva secunde. Preotul vorbeste putin cu Eva, cuvintele sint masurate si pline de intelegere si rabdare, nu-i explica nimic, nu incearca sa o converteasca, doar o priveste si asculta momentul de “spovedanie”al Evei care, la capatul puterilor, il intreaba”unde e Dumnezeul asta al tau? Unde era atunci? De ce m-a abandonat?” .

Povestea filmului e povestea Evei si a multor fete ca ea, tinere nenorocite de mirajul muncii in Occident, de promisiunile facute de te miri cine, promisiuni care suna atit de bine, dar care se transformau in sechestrare, confiscare de acte si prostitutie. Povestea Evei e una care taie ca lama de cutit pina la prasele, e povestea unei vieti nedrepte, infiorator de nedreapta, a unei fete care nu va stii niciodata de ce a venit pe lumea asta daca tot ce a trait ea a fost asa cum a fost.

“Dimineata care nu se va sfirsi” e un film de vazut cu sufletul si cu nevoia de a-l gasi pe Dumnezeu, fiecare cu ochii lui, cu inima lui, cu nevoia lui de dumnezeire. Daca Dumnezeu exista sau nu, asta va fi mereu o tema de discutii fara sfirsit insa, de la un punct incolo, nu mai are relevanta daca vreunul din noi are dreptate. Ce e relevant insa, e nevoia noastra de a stii ca nu sintem singuri, ca si atunci cind ne e cumplit de greu, ca si atunci cind viata e de nedus, Dumnezeu e acolo, undeva, si asa, nevazut, sta la ceasca de ceai cu tine. Asta spune, la un moment dat, printre niste lacrimi mari cit boabele de orez, Eva, care are, in sfirsit, o clipa in care vorbeste despre focul ce-i arde sufletul. Si despre viata ei “care nu se poate sfirsi asa, prea curind”.

Filmul este,  daca vreti, o predica nesfirsita a unei misiuni asumate, cea a preotului Ciprian Mega. Povestea filmului e si povestea unui”vis”, al preotului care si in realitate a construit, de unul singur, o bisericuta in Cipru, acolo unde traieste si unde se desfasoara actiunea filmului. L-au sprijinit oameni care au crezut in visul lui si in felul in care un preot roman, ortodox, isi face datoria catre Dumnezeu si catre oamenii care vin la el, cu speranta si si cu incredere. Si iarasi vin si va rog sa nu mai generalizam, sa nu mai bagam toata lumea in aceeasi oala, ca Biserica lui Hristos, cel care i-a izgonit cu biciul din temple pe negustori, nu are nici o legatura cu catedralele marete construite pentru a intretine trufia unui om sau cu afacerile desfasurate miseleste pe la spatele casei si numelui lui Dumnezeu. De ce ingaduie El toate lucrurile aste? Nu stiu. Daca as stii mi-as fi raspuns mie la multe intrebari.

Film scris si regizat de un preot, ar putea sa va tina cu sprinceana ridicata. S-a ris copios in sala, scenariul este scris cu mult umor si cu intelegere, personajele, chiar si cele atit de antipatice sint creionata cu atita eleganta, cu masura, nu e nimic vulgar desi poate contexul ar fi permis. E atita masura cita trebuie si momentele de umor sint extraordinar de bine puse in evidenta.

In ce priveste distributia trebuie felicitat si  directorul de casting!  Ela Ionescu, cea care o interpreteaza pe Eva este uluitoare, se simte disciplina actorului de teatru si, asa cum remarca un prieten, monologul ei e facut dintr o bucata, este dureros si foarte greu de jucat, si asta spune mult despre atmosfera in care s-a lucrat, dar si despre forta Elei si fragilitatea si nedreptatea vietii Evei. Ela duce un rol greu si ma bucur din toata inima pentru ea si pentru sansa de a duce in fata lumii aceasta poveste.

Preotul intruchipat cu atita dragoste si naturalete de Valeriu Andriuta are ceva din modestia si blindetea parintelui Ciprian Mega pe care l-am cunoscut la proiectia filmului si care era aproape rusinat de toata lumea care il felicita. Valeriu, cunostinta veche de a noastra, din “Dupa dealuri”, blind, bun, demn, nu e dispus la niciun compromis nici macar cu trimisul Bisericii, are un “ceva” al lui atit de special incit sper din toata inima la roluri si filme care sa-i bucure si pe cei care nu-l stiu. Inca. Poate ar fi bine de spus ca unul din oamenii care au lucrat la montajul filmului este Iulia Andriuta, sotia lui. Imaginea e semnata Liviu Marchidan . O sa vedeti cit talent si cita masura.

Am lasat la urma cel mai antipatic personaj vazut in ultime vreme-Amabasadorul in Cipru, interpretat atit de real, atit de fin si cu atita talent incit cred ca, eu personal, am descoperit un mare actor, Ovidiu Crisan, caruia i-am si spus ca e atit de antipatic! si a inteles ca si-a facut treaba foarte bine. Lepra din cap in picioare, jigodia absoluta , ipocrit si intrigant, insensibil la nevoile si durerile comunitatii, Ovidiu isi creioneaza personajul fara niciun pic de vulgaritate si cu o masura demna de invidiat.

De fapt eu cred ca ei nu au fost chiar asa de capul lor cind au facut filmul. I-am spus parintelui ca probabil, in cele treisprezece zile de filmare, Dumnezeu a fost cu ei si poate, chiar au baut un ceai. Poate de asta filmul are, in ciuda temei, un fel de candoare pe care nu- l-am mai intilnit pina acum.

As vrea sa mergeti sa-l vedeti ca pe un film oarecare.  Si nu e neaparat nevoie sa credeti in Dumnezeu. E doar un film de la care pleci cumva. Poate te duci acasa si pui de ceai…

https://vimeo.com/184214500 Aveti aici trailerul filmului, daca aveti asa, o pornire, sa dati share, nu va impotriviti, apasati si dati mai departe.

 

Ciprian Mega: „Nu sunt cineast. Sunt doar preot“

“Ce te-a determinat să spui această poveste?
Ţine mai mult de neputinţa mea de a comunica în alt mod ce s-a întâmplat în locul ăsta, în care Dumnezeu a rânduit să ajung. Şi nu oricum, ci cu o responsabilitate pastorală pe care am identificat-o în momentul primei spovedanii. Cu epitrahilul la gât, la cea dintâi spovedanie am ascultat o poveste de genul ăsta. Ţin minte că, în acea zi, am intrat cu oarecare siguranţă în biserică. Doar mă spovedisem eu de-atâtea ori, pot şi eu să spovedesc pe alţii – aşa-mi ziceam. Ca să-nţelegi cât de departe eram de ceea ce trebuie să fiu! Aveam înaintea mea o doamnă serioasă, trecută de patruzeci de ani, cu o familie frumoasă. Când şi-a început povestea, ceva s-a întâmplat brusc cu mine. Povestea în sine era cutremurătoare, dar nu atât de mult ce spunea, ci durerea din glasul ei, privirea aia dezorientată, speriată a omului care a văzut iadul. Mă stăpâneam cu greu să nu plâng. Şi-au urmat alte şi alte cazuri de genul acesta. Peste două sute.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Previous Story

„Pentru ca Răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic” – Edmund Burke

Previous Story

FIXEUR

Latest from Din viata de zi cu zi

Arunca buletinul

Arunca buletinul. Arunca-l in fundul gentii. Arunca-l intr-un sertar. Arunca-l cu restul

Ai un foc?

Ai mei,  toti, stiu ca sint patimasa, ma rog, cei care ma