Am vrut sa mi schimb telefonul. Am un LG, e bun, sint ok cu el, ce nu-mi place e memoria mica, cu trei aplicatii si un joc mi-a halit toata memoria. Si pe memory stik nu merge sa mai bagi aplicatii. Nu arunc bani pe telefoane, dar cum am mereu abonament si taman facusem un an, fetele dragute de la centrul Orange, Piata Romana mi-au zis ca imi pot lua unul nou si sa prelungim abonamentul. Care nu e scump si e chiar ok, am si minute si net mai mult decit destul. Imi arata fetele un  Huawei P8 Lite, aseara facusem ochii cit cepele, asa era de frumos, ma decid ca ma duc azi sa-l iau.
Azi,  Dana, fata de la centru ma suna sa mi aminteasca de telefon, nu aveau decit trei bucati, bai nene, m-am sucit. Nu mai vreau Huawe-iu ala, nu, am sapat de mi-a venit rau si mi-am dat seama ca vreau un Sony.

Sa ne intelegem, nu ma pricep deloc, citesc si eu despre ele si mai intreb la nea Ilie care ma ia mereu peste bocanc, gen” ce vrei sa arunci 7 bulioane si nu ai pe ce? Baga ochiu’ si citeste!” Bref, nu mi mai iau nimic, deocamdata. Azi. Astept Sony ala, cind o fi.

Tot facind eu echilibristica intre competentele mele electronice si descrieri de camera foto, mi-am dat seama ca in toata viata mea m-am lasat dusa de val. M-am lasat dusa de entuziasm si buna credinta. Daca tu vii la mine si-mi spui niste lucruri, eu te cred. De ce as veni sa-ti insir chestii care ma fac victima, daca nu sint? Tirziu, dupa niste greble in dinti, aveam sa inteleg niste mecanisme de functionare incredibile, aveam sa simt cum o minte inteligenta e dusa pe picioare de un caracter mizerabil.

Naiva, ar zice un binevoitor. As gasi expresii mai grele daca m-as strofoca un pic, imi scapa “proasta!” cu majuscule printre neuronii obositi, dar ultima bruma de umor zice ”lasa, ca or mai fi si altii prosti ca tine, fii mai intelegatoare! Lupta cea mai grea e cea cu tine, cu gindurile, cu actiunile, cu credintele, cu intrebarile tale, cind te lupti cu firea ta si te mai lupti si cu niste kilograme in plus, asta e déjà razboi. Lupta asta mi-e din ce in ce mai greu de dus, e un conflict pe care mi-e din ce in ce mai greu sa l “menegeriez”, cum ar zice cineva.

Daca ma gindesc bine, toate rahaturile care mi s-au intimplat, au fost din vina mea. Doar a mea. Dupa niste ani, mi-am dat seama ca ele intre ele, leprele se simt si se altoiesc. Si-o trag peste ochi. Scot batele si se “caftesc” de le sar fulgii, pe unde se prind la inghesuiala, acolo isi mai carpesc niste palme. Ca ele intre ele, leprele, au un cod al lor, decit sa moara mama, stiti…

Eu am ales sa nu vad decit un om care are nevoie de sprijin. Mila. Blestemata asta de mila, mi-a facut numai pagube. Oameni de care mie mi-a fost mila au aruncat cu flacari catre mine. M-am ferit , atita pot ei. Unu singur , care mi-a parjolit sufletul cindva, si-a facut curaj si s-a intors la mine sa-si ceara iertare pentru ca m-a ranit. Si nu a inteles cum dupa atita durere, eu l-am imbratisat la prima intilnire. “Iertam cit iubim.”

M-am aruncat in lupte cu arme, cu bagaje, m-am irosit in niste cauze care nu erau ale mele, din care eu nu aveam nimic de castigat, o faceam din prietenie, din bucuria de ajuta, din dorinta de a nu lasa un om prada durerii si neputintei si depresiei. Am facut tot ce am putut eu pentru oameni pe care i-am considerat prieteni, pentru oameni carora altii nu le-au intins o mana. Poate pentru ca ultimii 10 ani au fost ani foarte grei pentru mine, poate pentru ca eu stiu cum sa sa bati la usi inchise, pentru ca eu stiu cum e sa ti se raspunda cu vorbe iscusite, sa fii aminat, sa-ti cada proiecte, sa faci ce trebuie, ca la carte, si tot sa se aleaga praful.

Nu am avut niciodata nimic de castigat. Absolut nimic. Am platit, cu bani, pentru tot. Unul din lucrurile pe care le-am invatat de la Teo a fost sa nu accept nimic de la nimeni, niciodata, nici macar o sticla de apa, fara sa platesc, pentru ca in felul asta oricine, poate sa spuna, orice.
Bine, nu va imaginati acum ca am primit eu “cadouri” cum primeste lumea azi, ca, na! veneam de la televizor, eram plina de bani. Legendele Olimpului inventate de “vedete” disperate sa se stie ca ele incaseaza pe o lalaiala de emisiune zeci de mii de de E! Am ris de mi-a venit rau! Lumea traieste intr-o bula laarga si incapatoare de PR!

Am invatat dupa toti anii astia ca, in general, nu-i pasa nimanui cu adevarat de tine, in afara de familia ta, ca de fapt cit esti in front line esti supercaligfragilistic, dupa care enjoy the silence!

Nu am facut niciodata cum am facut acum cu telefonul, sa ma mai gindesc, sa vedem, sa mai chibzuim. Nu. Am sarit. Am facut. Am sunat. Am rugat. Am dat bani, am pierdut nopti, mi-am pus obrazul, am mers pina la capat cu ce am promis. Nu am mintit, nu am tradat, nu am spus niciodata nimic despre omul care mi-a suierat venin printre dinti. La ce mi-ar fi folosit?

O sa realizati ca fiecare dintre voi a avut in viata lui macar un om care i-a facut nervii varza dupa ce ai facut tot ce se putea face sa-l sustii, sa nu-l lasi sa abdice de la proiectele care l tin in viata, sa-l intelegi cind nici cei mai apropiati nu-l mai intelegeau…

Tot ce am facut in viata mea, am facut din adincul inimi, din convingerea ca asa trebuie sa fac. Si cind unul din oamenii la care tii, pentru care am facut cit poate nu am facut pentru mine, ma face sa ma indoiesc de ceea ce sint, ma face sa ma indoiesc de certitudinile care m-au condus, ei bine, abia din clipa aia, in mine, ei mor putin cite putin.

Ce m-a apucat, o sa va intrebati. Pai am auzit-o pe Nicoleta Svarlefus la “Vorbeste Lumea” intr-un fragment in care vorbea despre fecioare. Phoai! Cum mi-a cazut asta… Asa e, toanta de mine trage de toti sa scoata ce e mai bun din ei. De ce, mai fata, ma? De ce nu-ti vezi tu de treaba ta? Uite, o sa-mi vad. E tirziu, dar promit sa ma tratez. De aia am scris, ca e ca o marturisire in public. Mi-am luat-o de la oameni cit pentru sapte vieti. Oameni in care am avut incredere, cu care am impartasit lucruri, cu care am plins, am ris, am mincat impreuna, bla bla bla… Si stiti ce e curios? Mi-am luat palme de astea de la femei. Niciodata de la barbati. Niciodata. Barbatii pe care ii cunosc eu au inca onoare.

2 thoughts on “De la una la alta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.