Copil complexat

Am fost un copil complexat- ca sint mica, grasa, urita cu sinii mari; mergeam cocosata sa mi-i ascund, veneam de la liceu si auzeam cite un derbedeu ”ia uite ba ca tite are asta!“ si imi venea sa pling. Eerau anii ’80 cind ma bintuia inca dna Baleanu cu matematica care mi s-a parut mereu o nenorocire  si dna Mogut care incerca  sa faca fizica mai suportabila,cind ma refugiam in orele de franceza, romana, istorie.

Nu mi-a spus nimeni ca nu sint nici proasta si nici urita, ca de fapt  am nimerit la liceul gresit,  ca am formatie umanista, ca trebuia sa ma duc la un liceu uman, nu real. Asa se categoriseau liceele la Tirgoviste, cel putin, unul singur uman restul, balamuc! Constructii, petrol etc… mult timp m-am gindit la ce sanse ar fi avut tineretea mea daca nu as fi nimerit la constructii ci la liceul teoretic. Habar nu am. M-a salvat dragostea si increderea lor, a profesorilor, prof. Motoc Honorius, Doamne ce l-am iubit eu pe domnul profesor pentru increderea si consideratia cu care m-a crescut in 4 ani de liceu! M-a intuit intr-un fel anume, m-a pus sa tin un jurnal intr-o luna de practica la Navodari,  cu 2 clase de liceu in circa; ma chema in birou in pauze si-mi tot schimba cartile  ( el mi-a pus in mina Atentate care urmau sa schimbe lumea!) Domnul profesor era un urias blind, cu niste cearcane adinci  care tradau oboseala, dar nu l-am vazut incruntindu-se la vreunul din noi, avea intotdeauna un zimbet chiar daca te certa: doamna Cosmin, mica si slabuta, excelenta profesoara  de limba franceza pe care am rugat-o cu cerul cu pamintul sa-l treaca clasa pe Dan  Stroila care se ridicase in mijocul orei si o intrebase “la ce mama dracului imi trebuie mie doamna franceza in santier”? s-a suparat,  l-a  lasat corijent, dar atita am rugat-o ca l-a trecut! (Dan repeta cu mine intr-o piesa si mi-era drag derbedeul!). Doamna Caloianu – frumoasa mea profesoara de romana care mi-a crescut iubirea pentru  citit!

Au trecut ani multi, dar ii tin minte ca ieri- eu eram un copil cuminte, vesnic speriata de materiile exacte si toceam in disperare, m-ar fi coplesit rusinea sa nu stiu cind unul din ei punea o intrebare, eu trebuia sa stiu. Am fost asadar o tocilara!

Senzatia asta am mai trait-o cu Teo, ea aveam mare incredere in memoria mea si cind nu-si amintea ceva ma chema si ma intreba. Era sigura ca eu stiu. Cum m-as fi simtit sa ma intrebe ceva si eu sa zic “nu stiu” nu-mi amintesc? As fi intrat in pamint. Nu mi-a placut sa dezamagesc pe cineva care are incredere in mine, mi se pare ca e asa de dureros incit aproape toata viata mea, m-am straduit sa fac in asa fel incit sa nu se uite vreodata  la mine si sa-mi spuna”m-ai dezamagit”! Poate s-a intimplat, dar nu mi-a spus-o nimeni. Si daca mi-o spune, as incerca sa indrept.  Am mai zis , imi e mai usor sa spun “iarta-ma” decit “te iubesc”.

Nu mi-a spus nimeni cind aveam parul pina la mijloc ca sint frumoasa; abia acum tirziu, am inceput sa fiu atenta cind cineva imi spune asta, si tot ma duc si ma uit in oglinda si ma intreb ce am azi de ma  vede acel cineva frumoasa? Mi-au spus profesorii mei  in schimb despre cit de frumoasa e o poveste de dragoste, despre cit de important e sa fii pe picioarele tale, despre ce inseamna demnitatea in viata unui om, profesorii mei nu s-au dat la mine,  nu m-au tuns fortat,  nu mi-au spus ca le le sila de colegii mei care tusesc .

Nu vreau  sa pun pe nimeni la zid, dar am fost la o emisiune  la antena 3 si cite am vazut!.O profesoara a tuns fortat un baiat.(doamna avea ea insasi  nevoie de o vizita la stilist). Poate traiesc eu intr-un turn si nu mai stiu eu mare lucru,  dar cum s-a ajuns aici ? Nu vreau sa intru in mizeria pina la git a politicii si nici sa ma refer la ministrul cu nume funebru, ma intreb doar daca mai e ceva de facut! Nu intelege nimeni ca toti copii astia sint cu mintile crude si derutati de atita bogatie si libertate incit o iau razna si cresc mai rau ca balariile? Ma intreb ce le seamana in inimi un profesor care nu stie cum   sa se apropie de copil; am avut-o profesoara de istoria teatrului pe dna Silvia Cucu (ea insasi face parte din istoria scolii de teatru romanesc) si la un curs am observat ca nu era sala plina desi la materia doamnei se dadea examen de licenta iar cursul era minunat, dna Cucu stia cine a scris, cind a scris, cine a jucat in filmul facut dupa piesa,  cine cu cine s-a combinat; era minunata si totusi eram cam putini. Eu, indignata, am intrebat-o mai catre sfirsitul anului IV cum e posibil ? Stiti ce mi-a  spus? A ris si mi-a  raspuns “actorii sint niste copii mari,  e important ca-s talentati, cine vrea sa se instruiasca o face si fara sa vina la mine la curs”. Era asa de intelegatoare si de blinda incit am inteles inca odata  ce inseamna  cu adevarat sa ai vocatie de  pedagog! Si daca ati sti pe citi ne-a salvat cursul ei …

Ma indurereaza ca trec pe linga ei si ei sint ca o turma –seamana unii cu alti in dorinta lor de a fi la fel,  libertini in gesturi si-n limbaj, ma doare sufletul de ele, mici de ani dar cu tendinte de ingrasare, cu haine mulate care le fac sa arata dizgratios. Stiu e complicat cu ei  si cu ele,  le e capul plin de hormoni  zici sa-s turbati, dar ma doare ca dupa ce le trece zumzaiala se trezesc ca nu au facut mai nimic,  bacalaureatul e la doi pasi  si ei nu stiu pe ce lume sint, profesorii nu mai prididesc cu meditatiile, fac si ei un ban in plus si trece si loaza pe care abia ai reusit sa o pui din nou la invatat. Plus complicatiile sentimentale care intr-un mod atit de nefericit le va afecta vietile …

Am venit de la emisiune suparata pe mine ca nu pot sa fac nimic, ca nu stiu ce sa le  spun, cum sa le spun  lucruri care sa-i cresca frumos  sa-i ajute sa-si doreasca  sa fie destepti,  siguri pe ei,  curajosi. Sa le spun ca e musai sa nu se duca la scoala degeaba, asta o sa le usureze viata mai tirziu, ca ii invidiez pentru sansa de a putea pleca sa studiezi la universitati de care eu am auzit in filme.

Ca si cum cineva m-a auzit am gasit  un material pe care o sa-l inserez! Uitati-va la el pur si simplu,  e atiti de emotionant sa o auzi cind pe Pam spunind ca  din pacate nu putem sa ne  tinem copii intr-o cutie pina la 24 de ani , sa-i hranim prin-o gaura minuscula, ca sa-i ferim de necazuri!  Sintem datori sa le aratam toate variantele, sa le spunem ce stim si ce credem ca-i poate ajuta, ei vor face singuri  alegerile, dar nu vor putea spune nu am stiut, nu ne-a spus nimeni.Si daca va tin curelele  ginditi-va la vulgaritatea pe care o  emana emisiunile de la la tv  si mesajul stralucit si curat pe care il aduce filmuletul.. De asta cred cu toata taria ca poate, daca scriu din cind in cind cite ceva  citeste si un om caruia ii ajunge la inima si asta il ajuta  sa mearga mai departe, pentru ca  si eu invat  de la altii si dau mai departe. Imi doresc din toata inima sa facem ceva sa-le punem la temelia vietii lor fundatie nu nisip miscator! imi doresc sa ajunga la urechile lor ca daca au nevoie de sprijin il vor gasi la mame,  prieteni,  psihologi, ca trebuie doar sa bata si le va deschide !